WALL_post

Dacă EP-ul de debut WALL, Shoestring, ar fi un moment din viață, cu siguranță ar fi acela când te trezești în mijlocul nopții și te duci la baie. Aprinzi lumina, deși te-ai descurca și-n lipsa ei, și, fără să vrei, din întâmplare, dai de tine-n oglindă. Semi-adormit, cu o retină bleagă care-ți amintește cât de fotosensibil ești, cu fața incredibil de râvnitoare, deși ascunde un somn furios imediat după ea. Nici îmbrăcat cu privirea de seară, nici cu cea de dimineață. Ești cum numai tu te știi, cel din mijlocul nopții, când nu-ți pasă de multe. Poate decât să te întorci în pat, să-ți continui visul.

Cred că pentru un adult în toată regula nu există un moment care să fie mai pur și nevinovat ca ăsta. Ultimul etaj al altruismului, unde ajungi cu un lift despre care nici nu știai că există. Expus și sensibil, fără zâmbete sau motive de ceartă, fără nimic în mod special, doar un tu goluț și simplu. Într-o baie iluminată prost.

Și asta fiindcă-i un moment difuz și instabil, care nu contează, în care n-ai nimic de reproșat celor din jur și nici nimic de pierdut, decât o privire-ntr-o oglindă, poate.

Da, cu sigurnață Shoestring este un moment egoist fiindcă se petrece numai cu tine, însă frumos. Un moment pe care trebuie să-l consumi ca pe o perversiune încă incert acceptată de societate. Intim, rapid și fără să lași urme, adică.

Să ascultăm fără-niciun-rost-ul frumos al acestui moment, deci.