deptfordgoth_article

Există un moment în viața oricui în care relația sa de dragoste absolută cu laptopul nu mai funcționează. Sistemul de operare consideră că aveți nevoie de o pauză. Iar shut down și restart nu reprezintă decât lălăiala aia pre-break up în care tot speri că făcând ceva, orice, totul va funcționa din nou, așa, ca printr-o minune. Dar nu, totul se duce naibii și laptopul cedează. Își împachetează toate lucrurile, partițiile și fișierele, și se duce la mă-sa, unde “mă-sa”, în cazul nostru, este o wannabe metaforă pentru “s-a futut sistemul”.

Așa am ajuns să pornesc o nouă relație cu un sistem de operare care mă înțelege și nu se închide în sine la fiecare discuție în contradictoriu pe care o avem. Totodată, asta a însemnat că am pornit totul de la zero. Zero responabilități, zero viruși și, mai ales, zero gigabiți de muzică. Ceea ce implicit a însemnat că de vreo câteva săptămâni nu am mai ascultat altceva decât vreo 2-3 albume over and over again. Că doar alea erau.

Printre ele, și Life After Defo-ul lui Deptford Goth, material care, vă zic, face cât multe altele la un loc. Deptford Goth e, de fapt, proiectul sub care face și desface muzică domnul Daniel Woolhouse. Absolvent de arte și britanic cu acte-n regulă, Daniel a trecut mai întâi prin arta de a preda, căci a fost teaching assistant, înainte de a se arunca în industria muzicală.

Life After Defo este LP-ul său de debut și tocmai ce a fost lansat luna trecută. Conține piese de-o muzicalitate dintr-aia vecină cu The XX și James Blake, iar din când în când, chiar Bon Iver îi bate-n țeavă să dea influențele alea electro mai încet.

Cred că cel mai bine e să asculți Deptford Goth în timp ce zaci pe o terasă la soare, citind o carte. E numa’ bun pentru o după-masă dintr-aia de duminică în care Chill este rege și Lenea e regină. Ar trebui să mizați cel mai mult pe piese precum Objects ObjectsLife After DefoFeel Real sau Union, da’ să nu le neglijați nici pe celelalte. Alcătuiesc toate un întreg frumos, gata să-ți facă duminica mai frumoasă, deci oferiți-le toată atenția.

Life After Defo este, așadar, un material bun pe care să pornești o relație nouă. Fie ea cu laptopul tău, fie cu tine însuți, nu contează.