În timp ce săptămâna trecută, pe vremea asta, noi ne bucuram de Summer Well, Ionuț Maxim, pe care trebuie să-l citiți aici, că scrie frumos rău, s-a dus la Coke Live Music Festival, ca să audă live Florence + The Machine. Și cum și nouă ne place de Florence, l-am rugat să ne povestească cum a fost și toate cele. Citiți mai jos, deci, cum a decurs totul, prin ochii (și urechile) lui Ionuț.

Un text scris de Ionuț Maxim.

Balcoanele şi ferestrele din centrul Cracoviei arată toate la fel: sunt micuţe, au rame colorate şi sunt pline ochi de flori. La multe dintre ele, dacă eşti atent, poţi să mai zăreşti din când în când şi câte un cap de animal mic, vreo pisică sau vreun şoricar interesat de ce se întâmplă în stradă, de turişti sau de alte patrupede frumos mirositoare pentru fraţii de specie. Cracovia e un oraş verde şi nu neapărat pentru că are parcuri mari sau copaci pe mijlocul bulevardelor, ci pentru că fiecare zid, spărtură sau fereastră sunt invadate de plante căţărătoare, de ghivece abundente şi buruieni dăunătoare, dar plăcute ochilor de turist. În tot peisajul ăsta pătat, nimic nu mi s-a părut suspect când, sâmbătă 10 august, cam jumătate dintre adolescentele pe care le-am văzut pe străzile oraşului polonez aveau pe cap coroane de flori. M-am gândit că e vreo sărbătoare religioasă, căci deh, Polonia e a doua cea mai catolică ţară din Europa după Italia. N-a fost chiar aşa.

Am plecat din Bucureşti spre Polonia într-o joi dimineaţă la 6 cu un singur gând: să o văd pe femeia care a ocupat în ultimii ani mult spaţiu în gândurile şi trăirile mele. Numele ei (franţuzesc la origine, provenit din latinescul flore, care înseamnă eu înfloresc) a fost pe buzele (şi capul) a cam 30.000 de oameni strânşi sâmbătă seara pe un fost aeroport de lângă Cracovia, la Coke Live Music Festival 2013: Florence Welch, solista trupei vocal-instrumentale Florence + The Machine. Acolo s-au adunat şi toate adolescentele poloneze împodobite cu flori pe capetele lor blonde.

Fans_With_Flowers

Fani Florence cu primăvară-n cap

Florence + The Machine au fost pe afiş în a doua zi a festivalului. În prima seară, pe scena principală au urcat băieţii de la Franz Ferdinand, şarmanţi, talentaţi, care au trecut şi pe la noi la B’estfest şi care au scos tot ce se putea scoate din publicul venit să-i vadă: urlete, sărituri, versuri, “I love you” şi toată berea băută anterior. A fost bine la Franz Ferdinand, nu mă plâng, iar organizarea evenimentului excelentă: fără cozi, cu alcool consumat doar în ţarcurile cu food&drinks, cu un sistem de plată pe bază de card făcut la faţa locului şi cu autobuze care plecau spre centrul Cracoviei cam din 5 în 5 minute. Multe toalete, mult spaţiu, multe activităţi recreative şi oameni cât să fie bine pentru toată lumea. Am văzut-o şi pe Regina Spektor care şi-a început concertul cu jumătate de oră întârziere pe o scenă mai mică. Destul de plictisitoare. Asta a fost în prima zi.

Regina Spektor

Regina Spektor

A doua seară a fost anunţată de organizatori ca fiind sold out. Primul semn al aglomerației l-am vazut în autobuz. La fața locului erau cozi imense. A fost de trei ori mai aglomerat ca în prima seară. Eu nu am mai văzut atâția oameni la un loc niciodată. Se mergea în şir indian pe fostele piste de aterizare, pe două sensuri, iar oamenii s-au postat cu miile în faţa scenei cam cu două ore înaintea începerii concertului. Ne-am pus şi noi, românii, cam cu o oră înainte, şi am fost înconjuraţi rapid de alţi iubitori de Florence. Uşor, uşor, spaţiul imens din faţa scenei s-a umplut complet, iar noi am fost blocaţi undeva la mijloc, fără posibilitatea de a ieşi uşor de acolo. Nici nu am vrut.

Am stat cuminţi si inghesuiti, la 11 fix band-ul a intrat pe scenă, mulţimea a explodat, iar polonezii şi toate naţiile de acolo au început să se împingă şi mai în faţă. Pe la garduri oamenii plângeau, urlau şi-i strigau numele: Florence, Florence, Florence. Nu mi-a venit să cred. Zici că eram la Elvis sau ceva. Îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă, cu părul prins la spate, zeiţa pentru care s-au rupt atât de multe flori în sâmbăta aia a pornit concertul cu Only If For A Night, o piesa de pe al doilea album, Ceremonials.

Florence + the Machine

Florence + the Machine

În următoarea piesă, Florence ne-a povestit ce i-au dat ei apele, iar apoi a făcut o pauză şi, cu lacrimi în ochi, a spus cât de impresionată e de numărul mare de oameni din faţa ei. A mulţumit polonezilor în limba lor şi a continuat concertul alternând piese de pe Lungs cu piese de pe „Ceremonials”. Nu au lipsit Cosmic Love, Lover to Lover, Rabbit Heart, Shake it Out sau Never Let Me Go. La un moment dat a scos de undeva multe punguliţe cu sclipici şi a început să-şi umple instrumentiştii şi back-up singerii (trei la număr) cu strălucire. If you’re not covered in glitter, you should be, a strigat la public şi a coborât de pe scenă spre groaza oamenilor de la pază. Când au văzut-o aşa de aproape de ei, fanii din faţă aproape că au rupt gardurile şi şi-au întins mâinile doar doar să o atingă. Florence i-a umplut şi pe ei de sclipici şi le-a luat coroniţele de pe cap, s-a împodobit cu una dintre ele, iar pe restul le-a pus în jurul microfonului la care cânta. I love you, Poland!.

După încă câteva piese interpretate dramatic, cu mişcări de balerină şi vocale lungi, ţinute până la cer, Florence a povestit că a ales să apară la un singur festival vara asta pentru că publicul din Polonia e cel mai tare public din lume. Şi-a adus aminte cum a cântat la începutul carierei într-un pub din Varşovia, în faţa unor zeci de oameni: We have come a long way. Yes you did! I love you, Poland! a mai spus o dată şi a aruncat din nou sclipici spre public.

Concertul a inclus şi o variantă acustică a colaborarii pe care a făcut-o cu Calvin Harris, Sweet Nothing, care a sunat excelent. Tobele de la Drumming Song s-au auzit probabil până în România, iar la Spectrum, când Florence spunea Say my naaaaame, publicul executa conştiincios. Spectatcolul s-a încheiat, evident, cu Dog Days are Over. Înainte să înceapă piesa, Florencea ne-a rugat să o ajutăm cu o chestie: ea număra până la trei, iar noi trebuia să sărim. Probabil că s-a mişcat pământul cu totul în seara aia. La finalul piesei, englezoaica a mai mulţumit o dată în poloneză, şi-a declarat dragostea faţă de public aruncând din nou nişte sclipici spre noi, a spus că anul ăsta vrea să mai scoată un album nou şi să se întoarcă, şi-a luat colegii de trupă şi au ieşit de pe scenă. A cântat o oră jumate pe ceas. Fără bis.

Florence + the Machine

Florence + the Machine

Atmosfera a fost incredibilă, sonorizarea excelentă, publicul în delir, iar Florence impecabilă. E adevărat, a fost ajutată foarte mult şi de back-up singer-ii ei, însă spectacolul nu a avut niciun moment mort. A alergat, a plâns, a urlat şi a dansat. A meritat drumul până acolo.

Nu ştiu ce s-a ales de toate florile rupte în ziua aia, nici de adolescentele care le-au purtat mândre în păr. Ce pot să vă spun e că Polonia e foarte frumoasă, iar văzută de sus, din avion la întoarcere, mi s-a părut un fel de broderie cusută molocom, fără prea multă grabă. Mă bucur că am făcut şi eu parte un pic din asta, cu prietenii mei şi Florence lângă mine. Vreau să o mai văd o dată pe englezoaică, dar de data asta într-o sală mai mică, într-un concert mai liniştit, cum ştiu eu că mai face.

 

Un top 5 personal al pieselor lui Florence:

Strangeness and Charm (nu a cântat-o deşi cred că se preta foarte bine)

Cosmic Love

No Light, No Light

What The Water Gave Me

Over The Love (nici pe asta nu a cântat-o)

Pozele au fost furate de pe pagina de Facebook a festivalului.