Volcano_Choir

Am intrat în ultimele două săptămâni de vară, ceea ce nu ar trebui să mă impresioneze în vreun fel anume, dat fiind faptul că n-am fost niciodată un mare fan al sezonului cald, adicălea nu-s și nici nu prea am fost ceea ce se numește a summer person. Chiar și așa, mi-a fost greu să nu observ cum în perioada asta de lâncezeală în fața Soarelui, de mâncat pepene de parcă n-ar exista ziua de mâine sau de pupăceli dintr-alea inocente pe borduri, petrecute seara târziu, când încă este prea cald ca să stai locului, a fost lansat un album numa’ bun de ascultat chiar acum acum, când suntem fix pe marginea verii.

Vorbesc despre Repave, al doilea material discografic semnat de Volcano Choir. Nu știu cum se face, da’ eu i-am descoperit pe acești minunați purtători de indie confuz îmbârligat cu post-rock destul de târziu. Acum o lună, poate două. Și cel mai rău îmi pare că nu am avut destul timp la dispoziție să mestec Unmap, debutul lor. Nu de alta, da’ cum am auzit primul single de pe acest al doilea lor album, Byegone pe numele lui, s-a lipit de mine ideea că eu t.r.e.b.u.i.e. să ascult albumul lor cel nou mai repede, că altfel nu se poate. E din principiu. Știți voi, ca atunci când nu vrei să cedezi locul unei băbuțe enervante în tramvai, care consideră că respectul e ceva care se scoate din geantă, așa ca pe un servețel în care îți sufli nasul, nicidecum ceva ce se câștigă. Din principiu, cum ziceam, voiam să-l ascult mai repede.

Am știut că nu-i o greșeală să-mi petrec timpul fiind entuziasmat de acest album în momentul în care am aflat că Volcano Choir e un proiect care a luat naștere din colaborarea lui Justin Vernon (exact, Bon Iver) cu niște unii dintr-un grup numit Collections of Colonies of Bees. Ce-i drept, asta nu înseamnă neapărat mare lucru. O piesă bună, nu înseamnă neapărat și un întreg LP bun. Iar un Justin Vernon într-un proiect nu înseamn…oh, wait, ba da, înseamnă ceva bun. Certitudinea că un material bun e gata să fie lansat a venit atunci când peste pădurile virgine ale Internetului au căzut biții neastâmpărați de muzică care alcătuiau piesa Comrade, al doilea pion trimis în lupta cu scepticismul muzical. Te simți ca o bucată de lemn urâtă, care este apoi așchiată și trecută prin mâinile unui sculptor și devine imediat o operă de artă. Sau ceva. Cam așa aș descrie ce se întâmplă cu tine când asculți Comrade. Nu e o piesă, e o experiență. Uite, e ceva ce scoate cele mai plate platitudini din mine. E un semn și aici. Ăsta e și momentul în care au început să apară și opinii despre cum acest album o să devină mai bun și mai mișto decât orice a făcut Bon Iver până acum.

Și iată că, într-un final, ăștia de pe NPR au făcut lumii un bine și l-au pus pe de-a-ntregul la ascultat. Albumul, zic. Repave te ia și te ține cu capul în ultimele zile de vară și nu-ți dă drumul până nu te face să-ți amintești cât de mișto a fost vara asta. Poate fi acuzat că-i un album trist, însă cel mai trist lucru pe care l-am găsit eu la el este faptul că se termină. Exact ca și vara asta. În orice caz, cu cât îl ascult mai mult, cu atât încep să fiu de acord că s-ar putea să fie cea mai bună muncă al lui Justin Vernon de până acum. E rândul vostru să aveți o părere despre el. Ascultați-l.