Astăzi am fost în Berceni, cartierul copilăriei mele.

De fiecare dată când trec prin Berceni îmi place să joc chestia aia în care te uiți la oameni, pe stradă, și îți imaginezi cu ce se ocupă fiecare, deși nu-i cunoști. Doar că eu joc o versiunea simplificată, aia în care-ți imaginezi cine are interdicție de a părăsi localitatea și cine nu. Drept să spun, nu-i chiar vorba de Berceni-Berceni, ci de Giurgiului. Da’ știți cum e, Giurgiului e ca un blogger dintr-ăla din Top 10 Cei Mai Influenți Blogări Români, adică n-a auzit nimeni de el. Iar dacă a auzit, nu o să-l recunoască niciodată ca fiind un cartier de sine stătător. Dar asta contează mai puțin. Cert e că azi am fost în Berceni și, la întoarcere, stând în stația lu’ 7,  m-am întâlnit cu Céline Dion. Am fost puțin șocat, trebuie să recunosc. Vă dați și voi seama. Céline Fucking Dion. Nu era genul de loc în care m-aș fi așteptat să dau de ea. Eram eu, Céline Dion și încă un tip. Tipul părea să fie un om al străzii. Sau doar s-a lăsat îmbrăcat de Florin Dobre. N-am putut să-mi dau seama exact.

Eram noi trei și stația vandalizată a lui 7 de la Toporași.

Acum, serios, ce poți să-i spui lui Céline Dion când o vezi în stația lui 7? “Bună, ce faci? Nu mai cânți pe Titanic, acum cânți în tramvaiul 7?”. Nu știu. Cert e că m-o fi văzut fâstâcindu-mă și a venit ea la mine și m-a salutat. Mi-era frică puțin. Nu de situația socială în sine, că eu-s călit. Odată a trebuit să fac conversație cu o femeie-taximetrist. După asta, vă dați seama că am putut să fac conversație cu oricine. Ce nu te omoară, te face să-i spui să accelereze, că te grăbești. Cât despre Céline, mi-era frică fiindcă credeam că-o să-mi vorbească în franceză. Or, eu n-am mai vorbit în franceză de pe vremea când notre poules dans votre cour mi se părea o glumă bună. Ce-i drept, era o glumă mai bună decât rebraduirea lui Mercador în OLX.ro. Cred c-a simțit ea ceva, că mi-a vorbit în engleză. Slavă Domnului. Nu știu cum i-aș fi putut spune “Bună!” în omlettedufromage-ana mea fluentă.

„Ăăăă…bună! Tu ești…Céline Dion.”

A zâmbit, dând din cap aprobator. Suspectez că cineva o avertizase în legătură cu nivelul de trai, sărăcia și copiii defavorizați de la noi, că părea plină de compasiune deja. Avea privirea aceea sclipitoare de parcă ar fi vrut să te adopte ca să-ți ofere o viață mai bună. Știți ce zic.

De obicei vorbesc mult și prost și despre orice, dar acum eram cu Céline Dion. Nu pot să vorbesc mult și prost și despre orice cu Céline Dion. Neștiind ce să-i mai zic, i-am spus că mi s-a părut frumoasă piesa aia a ei cu I will always love you și că pot să zic asta fără să mă deranjeze, că-s destul de sigur pe masculinitatea mea. După ce i-am zis asta, mi-am dat seama că nu, nu sunt.

Mi-a zâmbit și mi-a mulțumit. Însă s-a scuzat, spunându-mi că aceea nu-i piesa ei. Aia-i cântată de Whitney Houston. Ce prost sunt. Și tot ea s-a scuzat.

“ăăă…da, scuze, voiam să zic aia cu my heart will go on

Voiam să-i spun că și celelalte piese ale ei sunt ok, doar că nu-mi aminteam numele niciuneia. Căcat, memorie, nu trebuie să mă lași baltă tocmai acum. Așa c-am schimbat subiectul brusc.

“Um…și cum ți se pare cartierul?”

A zâmbit, din nou. Mi-am amintit că citisem undeva, mai demult, că avea o dantură proastă în tinerețe, înainte să fie celebră, apoi s-a căsătorit, iar soțul ei, mai bătrân cu vreo 25 de ani, a avut grijă ca ea să aibă parte de o dantură nouă. Iar, mai apoi, de o carieră nouă.

Mi-a zis că-i ceva nou pentru ea și nu înțelege de ce există oameni care vând pixuri în tramvai. I-am zis că nici eu nu-nțeleg, dar că au și leucoplast cu rivanol. Trei la zece lei.

Eram pregătit s-o întreb dacă în Canada se trăiește bine din ajutoarele sociale sau chiar trebuie să muncești dacă ajungi să te stabilești acolo. Dar tocmai atunci am fost întrerupt de tipu’ celălalt care era în stație. Uitasem complet de el.

“Neamule, ai și tu o țigare?”

S-a dovedit că era, pur și simplu, un om al străzii. I-am zis că nu fumez și a plecat. Puțin intrigată, Céline m-a întrebat de ce mi-a zis tipul ăsta “neamule”, că nu părea să ne știm, cu atât mai puțin să fim rude. I-am zis că noi aici, în Berceni, suntem o mare familie cu toții. Ca-n Nașul, doar că noi avem și-un spital de nebuni la dispoziție.

A venit tramvaiul. Ne-am urcat.