BirdCage

Îl știți pe Alfred? Trebuie să-l cunoașteți pe Alfred, nu se poate să nu. Iată, el este Alfred. Primul lucru pe care trebuie să-l știți e că Alfred nu-i orișicine. Alfred este o colivie modernă, serie nouă, vopsită frumos, făcută din material dur, însă ușor. Verde, dotat cu un recipient pentru apă, unul pentru mâncare, dar și cu o tăviță detașabilă pentru a fi ușor de curățat. Practic și util, Alfred locuiește în raionul 3, raionul de accesorii pentru animale. Fiind fruntaș de serie, Alfred ocupă – cum altfel – primul raft, cel care dă chiar spre casa de marcat numărul 7, adică ultima, dinspre intrare. Casa de marcat numărul 7 nu e deschisă mai niciodată, spre deosebire de casele de marcat 1, 3 și 5 care sunt mereu deschise. Doar de Crăciun, de Paști și, câteodată, în mod curios, de 1 mai, când sunt mulți clienți, se deschide și casa de marcat numărul 7. Pe Alfred nu-l deranjează asta. Cumva s-a obișnuit cu viața solitară de pe primul raft, fără prea mulți clienți prin jur și, în plus, are vedere spre stradă și e mereu la curent cu noutățile de dincolo de geam. Alfred e o colivie independentă și pregătită să înfrunte realitatea. O colivie cu vergelele de metal pe pământ, cum se zice. Însă ca orice absolvent de studii superioare, Alfred nu găsește de lucru. Piața muncii e dificilă și, acum că vine și iarna, pare că nimeni n-o să-și mai cumpere vreodată vreo pasăre, pe care apoi s-o pună într-o colivie. Dacă înainte spera c-o să găzduiască o pasăre exotică, acum Alfred ar fi mulțumit până și cu un papagal cumpărat la reducere din piața de după colț, aia modernizată recent de Piedone. Alfred nu l-a plăcut niciodată pe Piedone, așa că nici nu s-a dus la vot. De altfel, nu ar fi putut să voteze, fiindcă coliviile nu au drept de vot. Alfred n-a devenit colivie fiindcă îi plac în mod deosebit păsările, ci, mai degrabă, din spirit antreprenorial. Era atras de economia înfloritoare a acestui segment de piață. Prin 2008, când s-a apucat Alfred de facultate, oamenii își cumpărau tot timpul păsări, care mai de care, însă mai ales papagali. Era pe val să ai papagal. Dacă nu aveai papagal, practic nu existai. Prin urmare și comerțul cu colivii se afla într-o expansiune continuă. Împins de un domeniu care promitea carieră și dezvoltare profesională, Alfred s-a hotărât să devină colivie. Azi, însă, stând pe primul raft din raionul 3, Alfred încă se gândește cum ar fi fost viața lui dacă ar fi ales altceva.

Alfred e un intelectual și ca orice intelectual are preocupări intelectuale. Citește cărți de psihologie (nici nu-i greu, de unde stă el, se vede perfect întreaga fațadă vestică a raionului dedicat cărților și papetăriei) și cărți despre îngrijirea păsărilor. Freud i se pare de-a dreptul pueril și îi judecă pe toți cei care îl menționează în conversațiile – rare, ce-i drept – pe care le mai are. El dorește să fie cea mai bună colivie din domeniu și crede că nu poți să ajungi cel mai bun decât prin multă muncă. Crede că o specializare în papagalicire l-ar ajuta în ceea ce face. Desigur, Alfred a încercat să citească și beletristică, însă toți autorii de care a dat i s-au părut superficiali și lipsiți fie de originalitate sau imaginație, fie de coerență în idei, așa că a renunțat la astfel de literatură. Ultima oară a încercat să citească Particulele elementare a lui Houellebecq, însă n-am rămas decât cu scenele din sex din toată cartea. Îi era totuna dacă citea ceva de Bukowski până la urmă. Singurul autor la care mai ține este Kafka, însă deja i-a citit toate operele și nu crede că dacă le va reciti o să se simtă mai bine. Crede că, dacă recitești o carte, nu faci nimic altceva decât să ucizi trăirea pe care ai avut-o prima oară când ai citit-o, trăire pe care apoi nu mai ai cum să-o capeți înapoi, în mod cert.

Acolo, pe primul raft, în raionul 3, Alfred se simte deoseori singur. E de înțeles, având în vedere că este singura colivie din seria sa care a ajuns în supermarketul respectiv, iar cu acvariile și terariile care locuiesc un raft mai jos nu s-a înțeles bine niciodată. Una din puținele plăceri pe care le mai are Alfred este muzica. Îi place să asculte muzică clasică, însă mereu pe fundal, Managementul (nu-i place niciodată să discute despre Management) pune același playlist de muzică generică, care să-i impulsioneze pe clienți să cumpere mai mult, așa că Bach, Beethoven și Mozart rămân niște dorințe și atât. Însă întâmplarea a făcut ca un angajat să-și fi uitat iPod-ul chiar lângă Alfred într-o seară târziu, înainte de închidere. Alfred voia să-l înapoieze, însă nu știa cum să procedeze. Desigur, până la urmă curiozitatea l-a împins să asculte muzica de pe el. Așa a dat Alfred de SOAK. A încercat să afle mai multe despre ea, însă e greu, căci cum poate o colivie să caute ceva pe Google? Tot ce știe e că-i o tipă irlandeză de 18 ani și că-i place foarte mult.

Alfred speră și va spera în continuare că-n curând nu va mai fi închis în această existență incertă a sa, ci, dimpotrivă, va închide el pe cineva. Un papagal probabil. Prin urmare, până când viața lui Alfred o să capete mai mult sens, a hotărât să-o asculte pe SOAK și atât.

Ilustrația-i furată de la Huebucket.