Doar în seria Rocky au fost mai multe reveniri spectaculoase decât în luna februarie. Atât de multe, încât aproape am putea trece cu vederea că avem piese noi de la Hot Chip, Spector, Everything Everything sau Palma Violets.

Prima a venit Florence, în noua ei variantă, ceva mai sălbatică și mai ritmată. Sufjan Stevens s-a întors doar cu o chitară acustică și parcă tot ce s-a mai întâmplat din 2005 încoace nu mai contează. Blur au combinat vizualuri asiatice cu un sunet foarte sigur și relaxat, al unei trupe care nu mai are nimic de demonstrat, dar mai are câteva melodii bune de compus.

Passion Pit trebuie să fi spart un record al zgomotelor noastre lunare cu cele 3 (trei!) prezențe în playlist. Pe lângă două piese de pe noul lor album, au făcut și un feature cu producătorul francez Madeon.

Tot de mai multe ori apare și Leon Bridges, cu două piese atât de frumoase încât îți vine să îți pui totul într-un valiză, să te îmbraci cu salopeta și tricoul alb și să iei autobuzul către New Orleans, doar-doar o suna așa lumea acolo. Sigur o să îi mai apară numele pe site-ul nostru.

Și din spatiul carpato-danubiano-pontic avem intrări în lista noastră: niște gânduri despre mersul cu tramvaiul în București de-ale lui Robin (nu ar fi adorabil dacă de fapt ar zice Regele Barry, nu regele verii, și melodia ar fi despre un conducător al unui trib din Noua Zeelandă, care, vrând să vadă cum e lumea “din afară”, a făcut rost de o hartă a lumii și a ales aleator să meargă în România, dar a fost într-atât de speriat de București încât nu a mai coborât din 41?), niște regrete nocturne de la Fierbințeanu și niște trip-hop, cu accent pe trip, de la The Dream Diggers.

 

Tracklist:

  1. Leon Bridges – Coming Home
  2. Tove Styrke – Ego
  3. Modest Mouse – The Best Room
  4. Spector – All The Sad Young Men
  5. SOKO – Ocean Of Tears
  6. Villagers – Courage
  7. Two Gallants – Fools Like Us
  8. Lower Dens – To Die in L.A.
  9. Death And Vanilla – California Owls
  10. Gang of Four – England’s in My Bones (feat. Alison Mosshart)
  11. Cosmo Sheldrake – Tardigrade Song
  12. Portico – 101 (feat. Joe Newman)
  13. Unknown Mortal Orchestra – Multi-Love
  14. The Kooks – See Me Now
  15. Jungle – Julia
  16. Elliphant – Purple Light (feat. Doja Cat)
  17. Babeheaven – Friday Sky
  18. Royal Blood – Out Of The Black
  19. Emile Haynie – Come Find Me (feat. Lykke Li, Romy)
  20. Hot Chip – Huarache Lights
  21. Young Wonder – Intergalactic
  22. Calvin Harris – Pray to God (feat. HAIM)
  23. Jessie Ware – Champagne Kisses
  24. Tei Shi – Bassically
  25. SOAK – Sea Creatures
  26. Florence + The Machine – What Kind Of Man
  27. Circa Waves – T-Shirt Weather
  28. Oh Land – Head Up High
  29. Adna – Lonesome
  30. Sufjan Stevens – No Shade in the Shadow of the Cross
  31. Passion Pit – Lifted Up (1985)
  32. Glass Animals – Black Mambo
  33. Gojira & Planet H – Regele verii (feat. Robin)
  34. Passion Pit – Where the Sky Hangs
  35. Everything Everything – Distant Past
  36. Palma Violets – Danger In The Club
  37. Blur – Go Out
  38. East India Youth – TURN AWAY
  39. Madeon – Pay No Mind (feat. Passion Pit)
  40. Sleater-Kinney – A New Wave
  41. The Dream Diggers – Fear is a Lie (feat. Mihnea Blidariu & Awen)
  42. IS TROPICAL – On My Way
  43. We Are The City – King David
  44. alt-J – Pusher
  45. Fierbinteanu – I Have Lost You
  46. Death Cab For Cutie – No Room In Frame
  47. XYLØ – America
  48. Warpaint – No Way Out
  49. Sóley – Aevintyr
  50. Leon Bridges – Lisa Sawyer
  51. ODESZA – All We Need (feat. Shy Girls)
  52. Alex G – Change
  53. The Tallest Man On Earth – Sagres
  54. Action Bronson – Actin Crazy
  55. Twin Peaks – In The Morning (In The Evening)