vlcsnap-2015-04-21-01h20m02s87

Știu că pentru voi nu-i duminică, dar pentru mine e. Cumva. Că a fost nuștiuce sărbătoare și am avut liber până acum. Da, știu, pare că brazilienii se află într-o sărbătoare continuă. Bine, pare așa pentru că chiar așa e. În orice caz, o să consider ziua de azi duminică, dacă nu vă supărați. Nu vă supărați, nu? Bine, mulțumesc.

Voiam doar să vă zic că am dat de o scenă mișto într-un film mișto și din cauza asta am ajuns să caut moartea prin To Lose My Life-ul celor de la White Lies. Iar prin moartea vreau să zic Death. Și acum nu mă mai pot opri din ascultat Death. Există un nume pentru chestia asta? Adică atunci când asculți o piesă mult, apoi n-o mai asculți, apoi trec ani, apoi se întâmplă ceva și-ți amintești de ea și apoi o asculți din nou mult? Există? Dacă nu, ar trebui să existe. O să mă ocup eu de asta. O să le scriu ălora de la Academia Română și o să le zic că trebuie neapărat. Nu contează că n-o să-mi răspundă. Tot le scriu. Le pun și un smiley face la sfârșit. Și n-o să folosesc diacritice, doar ca să-i enervez. Probabil o să facă un mic infarct. Se poate spune atunci că se află într-o situație medicală (dia)critică? Nu răspundeți la asta, nu-i o întrebare pe bune.

Vă plac filmele cu vampiri? Nu, nu alea. Alelalte. Filme ca Let the Right One In sau Only Lovers Left Alive. Atunci o să vă placă și A Girl Walks Home Alone at Night, producție care-i, de fapt, o declarație de dragoste pentru Jim Jarmusch, nu altceva. Tot ce trebuie să știți despre film e că acțiunea se întâmplă-n Iran (da, au ajuns departe vampirii noștri), că la un moment dat apare o pisică în cadru și că la un alt moment dat o să dați de scena asta, care-i îndeajuns de simpatică încât să fie luată drept o nouă versiune de videoclip pentru Death: