Poezie

Poezie virală

autor ne(re)cunoscut

Îmi curg ochii și-mi curge din față și infinitivul lung
Bine că m-au invadat și mi-au făcut newsfeed-ul ciung
Nu știu dacă-i de la pozele cu bere ieftină, ANAF și vamă
Dar clar simt niște nisip acolo, nu-i doar o scamă.

Poate-s brusc sensibil la viață, univers și filme siropoase, biți întregi neșterși
Plângeam citind gramatică portugheză, la fel când încălțam niște converși
Apoi a dat cu fotofobie; păi gata, nu mai ies din casă, rămân în pat pămpălău
La revedere, comuniune om-natură; nu știu ce să zic, Eminescule, îmi pare rău.

După ce aștepți într-o sală plină ochi cu oameni care se țin, da, exact, tot de ochi,
Și rezultatul vine mai greu decât următorul sezon din Urzeala tronurilor, ptiu, să nu-l deochi.
Nici nu contează că, de fapt, nu-l urmăresc și oricum care-i faza cu traducerea lui “urzeală”?
Diagnosticul e clar, cică-i conjunctivită virală, de-a dreptul minunat, ce slobozeală.

Da’ ambițioși mai ceva ca un rahat plutitor, toilet flush-ul ignorând,
Chiori sau mai puțin chiori, tot ne bucurăm de muzica cea mai de curând.

GIF-ul e furat de la Bill Domonkos.