Jaloo

Saudade e unul dintre cuvintele pe care le-am învățat rapid când am ajuns în Brazilia acum vreun an pentru că era destul de des folosit și era, cum să vă zic, imposibil să nu-l înveți imediat. Auzeam frecvent formulări precum Eu tenho saudade de você pentru că brazilienii sunt fix acel tip de popor care poate și va avea saudade de multe lucruri, obiceiuri, locuri, experiențe și mai ales de oameni. Dacă vei întreba un brazilian ce înseamnă saudade, îți va spune că nu există echivalent în altă limbă. Și va încerca să-ți explice că saudade înseamnă un tip de sentiment pe care îl ai când îți lipsește ceva. Cumva un fel de nostalgie, dar nu chiar. Un fel de dragoste care rămâne pentru cineva care acum nu mai e acolo cu tine, de exemplu. Un fel de, dar nu chiar. Ce nu știu brazilienii este că există o limbă care are un echivalent pentru saudade. Limba română. Sigur, românii cred același lucru, că e ceva ce nu există în altă limbă fiindcă, așa e, ne place să credem că suntem speciali. Și lor le place la fel. Așa-i frumos până la urmă. Suntem cu toții speciali, ce naiba. Iar acum că m-am întors în România, că am mâncat șaorme și telemele, că m-am lovit de toate micro-agresiunile zilnice din București pe care le uitasem complet, că mi-am văzut prietenii, că m-am plimbat din nou cu tramvaiul, că am dat noroc cu oameni în loc să-i îmbrățișez. Acum că s-au întâmplat toate astea, așa cum e și firesc, am saudade. Am saudade de Brazilia.

Saudade înseamnă dor.